Poem by Mariana kiss

Îmi așez capul în palme

Și privesc spre infinit...

Mă uit la luna ce adoarme,

Tăcută ,sprijinită de zenit...

Chipul tău se oglindește în lac.

Îl văd parcă ar fi miezul zilei.

Mi-e dor de tine,ce mă fac?Sunt prizoniera... iluziei!

Mi te închipui, cum veneai

Alergând fericit înspre mine.

Un buchet de flori în mâna aveai

Și două buzunare de sărutări pline.

Îmi aduceai ciocolată și cafea,

Să te iert, că ai întârziat pe drum,

Îmi dăruiai fără rezerve iubirea ta,

Mai scoteai,râzând ,câte un parfum.

Îmi plăcea cu tine, mă făceai să râd.

Îmi șopteai cuvinte de amor.

Erai înfipt la mine în gând...

Nu ne-a pasat deloc de viitor...

Când râdeai,soarele ieșea dintre nori,

Vântul avea adierea caldă...

Ne treceau minunați fiori...

Eram doar noi și dragostea oarbă.

Lumea era doar un decor pentru noi.

Îl striveam cu mângâierile noastre...

Ne dăruiam,în buza serii, goi,

Unul altuia,în depărtări albastre.

Apoi cădeam, secerați ,pe malul lacului...

Doar greierii se mai auzeau în fundal...

Ne îmbrățișam la marginea visului...

Iubirea noastră nu avea  niciunde... egal.

Te-am așteptat, într-o zi, la locul nostru.

Vântul a început să urle nebunește!

Parcă se pornise al lacului monstru...

Nimic ce a fost odată... nu mai este.

M-am refugiat în chilia veche...

Nu te-am mai văzut de atunci...

Mereu vin seara pe la ora zece

Doar, doar vei apărea tu...nu doar năluci...

         Prizoniera iluziei

      Autor: Mariana Kiss 

                    09 12  2020

            România-Curtici