Viorica Crecan

 SUB VRAJA LUI EMINESCU

 

Luceafărul lui Eminescu,

coboară pe-o rază de lumină,

intră pe fereastră

în casa mea și-o luminează.

Mi-am pus în vaze flori albastre 

de nu mă uita, nuferi albi 

din lacul albastru 

împrospătând aerul 

din preajma mea.

Adese trec și eu 

pe lângă plopii fară soț 

și toți vecinii mă cunosc,

numai tu iubit-o nu mă cunoști, 

mă faci doar la tine 

să mă gândesc.

Poposesc sub teiul bătrân înflorit 

cu crengile lăsate la pământ,

mă descătușez, oftez 

și sper să mă linistesc în curând.

Ajungând la lacul albastru

încărcat cu flori de nuferi,

privesc lung, atent să văd 

dacă apare dintre trestii 

iubita surâzătoare 

să plutim cu luntrea mică 

amândoi cuprinși de farmec.

Nu-o zăresc, tristețea, 

mă cuprinde precum para focului,

nu-o pot stinge, 

pe mal rămân singuratic.

În umbra falnicelor bolți aștept, 

aștept și iar aștept 

iubita să vină, 

nu vine și așteptarea mea

este făra rost.

             Viorica Crecan

Zalău - România - 08.01.2025

   Drepturi de autor rezervate